Prin programul Edunetworks, ne-am propus ca în următorii 5 ani să ajungem în peste 500 de grădinițe și școli (nivel primar, gimnazial, liceal) cu programul Cercul Siguranței, un program de învățare pentru părinți și adulți implicați în creșterea și educarea copiilor. Fundația Noi Orizonturi (FNO) este singura organizație din România care a adaptat și facilitează programul Cercul Siguranței în contextul școlar, asfel încât nu doar părinții, ci și cadrele didactice să aibă acces la acest serviciu.

Programul Cercul Siguranței se derulează sub forma a 8 întâlniri de câte 1,5- 2 ore/ săptămână, pentru un grup de 8-12 persoane. La finalul programului, participanții vor putea să identifice nevoile emoționale ale copiilor, să răspundă mai bine acestor nevoi și să ofere un mediu de siguranță pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Mai multe informații despre program: https://www.circleofsecurityinternational.com/circle-of-security-model/cos-in-the-classroom/.

De ce să devii facilitator Cercul Siguranței?

Din 2016 și până în prezent, Fundația Noi Orizonturi a facilitat programul Cercul Siguranței pentru un număr de 182 educatori, învățători, profesori și pentru 107 părinți , iar în anul școlar 2020-2021 vom ajunge cu programul în peste 100 de unități de învățământ: grădinițe și școli, ciclul primar și/sau gimnazial sau liceal prin programul Edunetworks.

Ne dorim ca fiecare școală să aibă acces la programul Cercul Siguranței așa că selectăm și formăm doi facilitatori/cluster care vor fi responsabili să organizeze și să faciliteze programul Cercul Siguranței atât cu părinții, cât și cu cadrele didactice. Programul Cercul Siguranței este intens și transformațional pentru toti cei implicați și de aceea facilitarorii COS selectați au acces la foarte multe oportunități și resurse:

  • În 25-28 iunie 2020 vei participa la cursul prin care te vei acredita ca facilitator COSP. Este un curs intensiv de 4 zile care te pregătește să lucrezi cu grupurile de părinți;
  • În 29-30 iunie 2020, tot la Cluj Napoca urmează două zile intensive în care alături de alți facilitatori din rețeaua Fundației Noi Orizonturi vom parcurge pașii necesari pentru a facilita programul Cercul Siguranței în școli;
  • Primele experiențe ca facilitator se realizează în echipă astfel încât să existe timp și spațiu pentru învățare. Alături de fiecare echipă va fi un fidelity coach cu experiență transformând fiecare sesiune într-o oglindă spre sine și timp de reflecție și dezvoltare;
  • FNO și Edunetworks oferă facilitatorilor accesul în școli și grupurile de cadre didactice, iar școlile accesează în funcție de nevoi și resurse acest serviciu pentru părinți;
  • Te recompensăm pentru zilele de facilitare contractate prin FNO și te încurajăm să folosești acreditarea COS pentru a face disponibil acest program în comunitățile deservite.

Despre poziția de facilitator COS

Facilitatorul COS poate fi psiholog, consilier psihologic, educator, învățător, profesor sau părinte, care este aproape de școlile din cluster (vezi aici școlile eligibile) și care este disponibil să ofere programul Cercul Siguranței cadrelor didactice și părinților în funcție de nevoile acestora.

Un facilitator COS este dispus să:

  • participe integral[1] la cursul de acreditare facilitatori COS în perioada 25-30 iunie 2020. Fundația Noi Orizonturi acoperă costul de participare la toate cele 6 zile de formare (formator, materiale educaționale, diplomă, masa de prânz, pauze de cafea), dar nu și cele de deplasare (cazare, transport);
  • se pregătească și să livreze la cele mai înalte standarde de calitate, conform principiilor FNO și COS;
  • să negocieze în interesul școlii și al părinților fiecare intervenție (întâlniri de 1,5-2 ore pe parcursul a 8 săptămâni consecutive);
  • utilizeze corect metodele și instrumentele oferite de COS și FNO și să completeze toate documentele de monitorizare, evaluare și învățare;
  • participe la întâlnirile de lucru ale comunității facilitatorilor COS

Ești potrivit(ă) dacă:

  • ai capacitate de reflecție și de ascultare activă atât în viața personală, cât și în cea profesională;
  • ai experiență în munca cu adulții;
  • ai competențe IT la nivelul la care poți utiliza MS Office, aplicații Google și poți instala echipamente (videoproiector, boxe);
  • locuiești sau își desfășori activitatea într-un cluster Edunetwork. Nu sunt eligibile aplicații din alte zone decât cele precizate!
  • ai personalitate juridică (PFA, SRL, altă formă) sau ești dispus(ă) să o obții până în iunie;
  • ai disponibilitate/ posibilitate legală de a lucra în funcție de orarul școlii;
  • ai posibilitatea de deplasare înspre unitățile școlare din zona cluster-ului;

Etapele selecției

  1. Completați formularul pentru aplicare până la data de 30 aprilie 2020. Formularul este disponibil aici: https://form.jotform.com/200572914122345 
  2. Toate persoanele care au completat formularul de aplicare vor primi invitația să trimită CV-ul ca primă etapă de selecție;
  3. Aplicanții selectați pentru cea de-a doua etapă vor avea de realizat o probă practică. Această probă se realizează online în perioada 8-15 mai 2020;
  4. Persoanele care au trecut cu succes de proba practică vor fi invitați la un interviu online, în perioada 15-29 mai 2020;
  5. Persoanele selectate vor fi anunțate de rezultat în data de 1 iunie 2020.

[1] Doar participarea integrală la acest program de formare oferă dreptul de a deveni facilitator COS. Orice absență (chiar și motivată) înseamnă excluderea din program.  

Noutăți

Înscrie-te la newsletter

Fii la curent cu informații din educație și următoarele evenimente EDU Networks.