Transformarea unei școli cu ajutorul voluntarilor

Timp de citire: 2 minute

Vara acestui an a fost una atipică pentru școlile din România și nu numai. Provocările obișnuite din timpul vacanței mari au fost înlocuite de unele considerabil mai mari, date de pandemia ce a lovit întreaga planetă. În loc de cosmetizări, modernizări sau poate chiar dezvoltări ale infrastructurii, am început să analizăm cursurile online, să lucrăm pe scenarii de reîntoarcere în clase și altele asemenea.

În acest context complicat, la Școala Gimnazială ”Profesor Ion Vișoiu” din Chitila a fost pus în practică un proiect ce merită toate aprecierile. Cadrele didactice și mai mulți voluntari au reușit să picteze curtea interioară a școlii și au transformat-o într-un mult mai primitoare pentru copiii ce urmau să revină în clase.

Inițiativa proiectului i-a aparținut unei învățătoare de la clasa pregătitoare, care s-a gândit la o modalitate de a-i obișnui pe cei mici cu mediul școlar. Ideea ei viza inclusiv mobilizarea unei echipe de voluntari, foști elevi ai școlii din Chitila. Proiectul a fost adoptat rapid la nivel de școală și s-a trecut la punerea lui în practică.

Cristina Duminică, absolventă de Design, a realizat proiectul, primăria din Chitila a oferit fondurile pentru materialele necesare, iar voluntarii au pus mâinile pe cutiile cu vopsea și pensule pentru a transforma curtea interioară într-un univers care să îi facă pe copii mult mai confortabili cu mediul școlar.

În urma unui apel pe social media, au răspuns solicitării de a munci pentru școală cadre didactice, unii părinți ai elevilor de la școală și foști elevi care au dorit să contribuie la această transformare.

Lucrările au durat o săptămână, chiar cea dinaintea începerii școlii. De luni până vineri voluntarii au venit la școală în fiecare după-amiază, iar sâmbătă și duminică au fost zile pline, în care s-a muncit chiar și după căderea întunericului pentru a termina în timp util. La fel de important este și faptul că acești oameni, fără a avea studii în domeniu, și-au pus amprenta asupra proiectului, fiecare având o contribuție la modificările de efect ce au fost făcute în timpul lucrărilor.

Dintr-o curte pe care mai toată lumea o descria ca fiind plictisitoare și tristă a rezultat una vie, care îi bucură cei ce vin la școală. Iar desenele sunt utile și în context pandemic, având inserate marcaje ce facilitează distanțarea fizică!

”Am învățat din acest proiect că oamenii sunt creativi indiferent de vârstă și că tot ce trebuie să faci este să le dai prilejul să exprime această creativitate.”

ne-a spus directorul școlii, Ștefania Duminică.

Iar lucrurile nu se opresc aici! Având pereții curții interioare atât de frumoși, oamenii de la Chitila s-au uitat spre pavaj. Au găsit acolo un alt loc cu potențial urias, astfel că în curând și acesta va beneficia de o transformare în același sens.

Școala Gimnazială ”Prof. Ion Vișoiu” din Chitila face parte din clusterul București-Ilfov al Edu Networks.

Toate articolele

Noutăți

Înscrie-te la newsletter

Fii la curent cu informații din educație și următoarele evenimente EDU Networks.