Povestea profesorului în papuci de casă

Timp de citire: 4 minute

Dacă analizăm construcția profesor, părinte și biet om, înțelegeți că nu e întâmplătoare. Toți ne văd doar rolul social, noi înșine uităm că suntem părinți, ne punem pe locul doi familia și, de câte ori nu mi-am anulat concediul medical și am venit la școală târâș….

Acum, însă, mă irită faptul că se uită că suntem oameni. Și mai cred că ordinea trebuie restabilită. Sunt un biet om, care, împreună cu toată planeta, mă sperii de o boală nemiloasă, mă tem pentru viața mea, a copiilor mei, sunt izolată la domiciliu. Știrile zilnice nu sunt deloc îmbucurătoare, sunt sufocante. Ne confruntăm cu o stare de încordare, de tensiune, de neliniște derivată din instinctul de supraviețuire. Claustrarea, nesiguranța, neputința, ne fac frustrați. Cred că prioritatea este să ne găsim singuri forme de a ne liniști. Am avut momente în care am simțit că mi-am pierdut sensul, când fiecare gând părea un urlet. Cred că în cuvintele mele se regăsesc mulți oameni.

Și de la un simplu om, pun pălăria de părinte

Eu, părintele, rămas forțat la domiciliu, trebuie să asigur circuitul rufelor în casă, circuitul meselor variate, de preferat sănătoase, trebuie să asigur bunăstarea psihică a copiilor care dacă nu se ceartă, dorm, mănâncă precum Flămânzilă, citesc, se ceartă, se uită la filme, vorbesc cu colegii pe Zoom, plănuind următorul majorat… Iau eu insist, mai citește altă carte, mai lucrează la chimie, parcă dădeai la medicină….  

Pe cea mică trebuie să o țin mereu ocupată, dacă la început era casa plină de planșe, caiete și foi, acum sare, țipă, plânge, sare din nou, are stări de furie, mereu trebuie să o liniștesc.

În același timp, sunt clipele care cu adevărat mă țin în stare de normalitate, când îmi spune: Te vreau  – a se traduce te iubesc – sau Te iubesc prea mult, mami! – a se traduce foarte mult, formulă care-mi amintește de o preafrumoasă fată… poate se traduce: Te preaiubesc, mami!

 Abia acum mai vine o pălărie de profesor

Până în vacanta de Paști am căzut de epuizare psihică și fizică, căutând platforme, site-uri, webinarii, lucruri neplanificate, făcute de-a valma folositoare mai mult sau mai puțin, incertitudini, încercări și erori. Ore cu ochii țintă în monitor, cu tastele în degete, până când corpul a cedat, mâinile s-au rigidizat, mușchii au rămas încordați, psihicul a cedat, prea multe pălării de purtat.

Am avut norocul de a putea renunța de perioada vacantei la tot și la toate. Am luat tratament. Am evadat din apartament, ne-am izolat câteva zile la munte, unde avem o cabană, am tăiat lemne și-am mers pe jos până am simți că voi cădea și nu mă voi putea întoarce, orice era mult mai bine decât texte, taste, ecran, spaimele interioare.

A reînceput școala online, cu ordin de ministru, cu monitorizări și presiuni, cu și mai multe teme, videoconferințe. Și pălăria uriașă de profesor îmi turtește pălăria de părinte, azi nu am făcut mâncare, temele date de educatoarele celei mici le-am făcut spre seară.

Cum să fac, oameni buni, ore online cu copilul care are o criză de furie, pe care-l apucă țipătul ca să-mi atragă atenția, căci l-am amânat prea mult? Când mi-aud copilul plângând, îmi vine să  sar ca un resort, să-mi mângâi copilul, ca așa-s mamele, așa le-a făcut natura.

Cum să stau lipită de teme, pe care le evaluam oral la clasă, când acasă fetele de liceu plâng că s-au certat pentru un nimic. După ce că viața e nașpa că ești adolescent, mai stai și închis în casă, mai am si o groază de fișe… replica uneia. Cum să le liniștesc?

 Cine stă cu fiica mea cea mică când ambele fete de liceu au videoconferință? Eu nu știu ce orar au ele, toți vor dimineața și mie mi se impune la fel.

Ce vină are biata mea inimioară de 5 ani că nu mai are colegi, că nu are parc? Când ați văzut un copil care refuză să meargă cu mine să ducem gunoiul că afară e conora virus.

Ce să fiu mai întâi?

Cum să fac ore online, când și educatoarele le dau teme celor de la grupa mijlocie și, ca să văd tema, trebuie să descarc 5-6 fișiere cu linkuri?  La 11PM postam tema celei mici.

Am 3 clase de a 9-a, fiecare clasă are 30 de elevi, am dat o temă – de crea povestiri în ramă, am pe desktop 90 de fișiere cu compuneri, pe care le-am citit și în care am scris sugestii. Și încă un rând de 90 de compuneri retrimise. Și a fost doar o temă. Cum să fac interpretarea textului liric online la clasa a 10-a? (Nu m-a pregătit nimieni.) M-am simți ca la radio. Doar că atunci prezentam știri la un post local, nu răspundeam de reușita la examen a elevilor? Credeați că am terminat? Mai urmează clasa a 11-a, clasa a 7-a.

Cât putem sta în mediul virtual, fără a ne îmbolnăvi ochii, spatele.

Oameni buni, în condiții de luptă pentru viață, de siguranța fizică, în lupta pentru a rezista în condiții de claustrare, putem vorbi de educație? Aceasta-i întrebarea.

Ce înseamnă școală online?

În nici un caz ce facem noi. Dacă nu mă credeți pe mine întrebați în Australia, în zonele care au această tradiție. Școala românească online răsărită peste noapte, e invenție făcută sub presiune, dar când mai vine și cu ordin de ministru cu obligativitate, cu monitorizare, simt că mi se pune viața într-un pericol mai mare decât însuși virusul de care nu mă pot feri.

Mă simt un șoarece în experimentul cuiva.

Voi mai avea vreun cap pe care să pun vreo pălărie?

Toate articolele

Noutăți

Înscrie-te la newsletter

Fii la curent cu informații din educație și următoarele evenimente EDU Networks.