Cum îi învățăm pe profesori să îi învețe mai bine pe elevi

Timp de citire: 3 minute

Pentru a avea elevi bine pregătiți, care pot învăța ce li se transmite la clasă sau, mai nou, în video call-uri, trebuie să avem profesori care să aibă abilitățile necesare pentru a dezvolta competențele de literație ale celor mici.

Asociaţia “Lectura şi Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice” România (ALSDGC România) este una dintre organizațiile fondatoare ale programului Edu Networks și un partener important în procesul nostru de a transforma educația din România. Am discutat cu cei de la ALSDGC România despre implicarea în Edu Networks, despre intervențiile pe care le au în program și, poate cel mai important lucru, despre perspectivele pe care le are acest proiect, iar răspunsurile sunt foarte interesante.

Practic, în cadrul intervențiilor ALSDGC România profesorii învață cum dezvolte competențele și autonomia de învățare ale elevilor.

Iată și ce ne-au transmis reprezentanții Asociaţiei “Lectura şi Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice” România cu privire la implicarea lor în Edu Networks.

Cum ați decis să vă implicați în proiectul Edu Networks?

Decizia de a ne implica în proiectul Edu Networks a venit în contextul în care asociația noastră, acumulând aproape două decenii de experiență în domeniul dezvoltării literației și gândirii critice, a realizat că e nevoie de parteneriate solide și proiecte îndrăznețe pentru a promova și sprijini efectiv dezvoltarea acestor competențe în școlile din România. Dorim să venim în sprijinul profesorilor, al școlilor, în final, al elevilor, pentru a-i echipa cu acele competențe fără de care este imposibil să te dezvolți ca individ, dar și ca societate, în ansamblu. An de an, vedeam rezultatele alarmante pe care România le înregistrează la evaluările internaționale comparative (de tip PISA) și, odată cu parteneriatul Edu Networks, am considerat că putem fi alături de organizații care înțeleg și împărtășesc viziunea noastră și nevoia urgentă de a îmbunătăți semnificativ strategia și practicile de dezvoltare a literației și gândirii critice a tuturor elevilor.

Ce fel de intervenții are organizația voastră în Edu Networks?

Intervenţia noastră vizează abilitarea profesorilor și sprijinirea lor pentru a dezvolta competențele de literație si de gândire critică ale elevilor, într-o manieră care îmbunătățește competențele de învățare, care crește autonomia în învățare. Ținta directă a intervenției noastre sunt profesorii de gimnaziu și de liceu de toate disciplinele, dar și colectivele de profesori de gimnaziu și liceu din școlile vizate de Edu Networks. Intervenția noastră completează eforturile organizațiilor partenere în  Edu Networks care urmăresc aceleași obiective generale la nivel de învățământ pre-gimnazial, respectiv se îmbină cu cele ale organizațiilor care vizează treptele de învățământ gimnazial și liceal pe alte arii de competențe.

Care sunt concluziile după primele luni de intervenții în program?

Primele concluzii ne indică faptul că e nevoie de demersuri care să fie asumate la nivel de colectiv de profesori ai școlii. Pentru ca elevii să poată avea parte de demersuri coerente în ceea ce privește dezvoltarea integrată a competențelor de literație, de gândire critică și de învățare prin toate disciplinele școlare, profesorii lor trebuie să colaboreze. Mai ales în acest context marcat de COVID, știm că împreună colectivele pot avea intervenții mai cu sens, mai bine testate și fundamentate și, în consecință, șanse mult mai bune de a obține rezultatele dorite ale învățării la elevi.

Credeți că Edu Networks va reuși să aibă un impact semnificativ în îmbunătățirea educației din România? De ce?

Garanții calității impactului Edu Networks sunt școlile – care aleg să progreseze ca organizații care învață, care ales să fie parte a clusterelor, adică să își armonizeze procesele de dezvoltare cu cele ale altor școli din proximitate – sprijinite de organizații cu experiență bogată și know-how testat deja în alte țări cu sisteme educaționale mai eficiente.

Poți afla mai multe despre ALSDGC România și despre activitățile organizației accesând acest link.

Toate articolele

Noutăți

Înscrie-te la newsletter

Fii la curent cu informații din educație și următoarele evenimente EDU Networks.